pe-alocuri dărâmat
De vântul prea puternic
în zid și porți bătând,
Un simplu om ce simte
că sufletu-i mirat
De ritmul care bate
în trupul lui flămând.
Destinul și-ntâmplarea
le port, mi se cuvin,
Le am și le pot duce
altfel degeaba lupt,
Un șir întreg de fapte,
mi-asum, îmi aparțin,
Așa cum simt și pragul
ce-l am, înalt, abrupt.
Trecut-au ani... cu timpul
în care-am rătăcit,
Am înțeles că-i vremea
să merg cât e de mers,
Acestei vieţi în care,
cândva, am fost sortit,
Nu-i pot schimba firescul,
în sens extrem, invers,
Nu-i pot fixa repere,
și nici să mai evit,
Un drum ce mi se știe
din fiecare vers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu